„Sper ca deciziile în PSD să nu le ia oameni care nu au în cap decât războaie civile, violențe și alte lucruri de genul ăsta. România trebuie să dea dovadă că este o democrație în Europa și să nu mai dea prilejul Guvernul să se vorbească de două lucruri. Manipularea votului, încălcarea drepturilor constituționale ale cetățenilor și violențe. Credeam că am depășit acest moment. Eu credeam că vremurile cu minerii și cu bâte au trecut, suntem totuși în Uniunea Europeană de atâția ani, și aceste două probleme păreau rezolvate: vot liber, corect, și absența violențelor”, a declarat prim-vicepreședintele ACL.
De asemenea, Predoiu i-a reproșat premierului Ponta faptul că nu a luat atitudine față de agresarea fizică a unui consilier județean PDL din Bistrița Năsăud în timp ce făcea campanie electorală într-o comună din județ.
„Nici până la această oră nu avem o declarație a premierului Victor Ponta, a candidatului Victor Ponta, care să condamne acest gest și să condamne violența în campanie electorală. Este inadmisibil, dincolo de faptul că este candidat, domnul Ponta are răspunderea asigurării legalității procesului electoral, în calitate de prim-ministru și tăcerea pe care o afișează în fața violenței este sfidătoare”, a mai declarat Predoiu.
Vicepreședintele PSD Lia Vasilescu scrie pe Facebook despre „delirul televiziunilor că au ieșit 2000 de inși în stradă”, într-o reacție ironică față de protestele de sâmbătă, întrebându-se dacă este nevoie de „război civil” sau îl convinge „cineva pe mutu’ Iohannis „să iasă la dezbatere”.
„Toate televiziunile sunt în delir că au ieșit 2000 de inși în stradă. Așa și? Mâine suntem capabili să strângem 20 000, fără probleme, doar la Craiova. O facem și noi? Facem război civil sau îl convinge cineva pe mutu ăla să iasă la dezbatere, să îl vadă lumea ce are în cap?”, a scris Vasilescu într-o postare pe contul său de Facebook.
Consilierul județean PDL Monica Săsărman din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a fost lovită cu pumnul în cap de un bărbat în timp ce făcea campanie electorală în comuna Prundu Bârgăului, agresorul fiind indentificat ulterior și dus la Poliție, pentru audieri.